Călătorie spre soare-apune îl descrie în principal pe Regele Maimuţă care se transformă dintr-o creatură magică răutăcioasă într-un erou supranatural. Spre deosebire de Xuan Zang, Porc şi Nisipos, care şi-au comis păcatele în vieţi anterioare şi sunt astfel alungaţi în lumea oamenilor pentru a-şi răscumpăra greşelile, Regele Maimuţă s-a născut în mod miraculos dintr-o stâncă, deci nu a avut parte de vreo viaţă anterioară. Curajul său de a-şi recunoaşte greşelile şi de a plăti pentru ele, dedicându-şi viaţa protejării lui Xuan Zang în timpul călătoriei lor, este considerat un fapt demn de respect.
Unii cercetători chinezi consideră că numeroşii demoni şi monştri, pe care Xuan Zang şi discipolii săi i-au întâlnit în calea lor, reprezintă diverse aspecte negative ale personalităţii acestora. Faptul că toate aceste creaturi malefice fie încearcă să-şi obţină nemurirea consumând carne de călugăr, fie sunt atrase de frumuseţea acestuia sugerează încercarea autorului de a promova importanţa frumuseţii interioare, a sufletului. Ce valoare au carnea şi sângele, se întreabă el, dacă persoana respectivă nu are o inimă de aur?
